Categories: PoliticȘtiri

Vlad Filat, la CEDO. „Dacă nu scoatem acest stat din captivitate, Moldova nu va merge înainte”

Avocații liberal-democratului Vlad Filat au expediat luni, 7 decembrie, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) o plângere prin care invocă faptul că politicianului i-au fost încălcate drepturile în mod constant. Apărătorul Igor Popa a precizat că ex-premierul nu renunță la greva oameni și este gata de o luptă îndelungată.

Avocatul a declarat că în plângerea expediată la CEDO a făcut referire în mod special la articolul 3 din Convenție, referitor la interzicerea torturii, articolul 5 – încălcarea dreptului la libertate și siguranță, articolul 6 – dreptul la un proces echitabil și articolul 8 – dreptul la viața privată și familie.

„Această plângere a fost rezultatul acțiunilor abuzive și arbitrare, atât din partea Procuraturii, cât și din partea Administrației Penitenciarului nr. 13 și aici am să mă refer la motivele care au stat la baza deciziei lui Vlad Filat de a intra în greva foamei. Încălcările drepturilor lui au început chiar în prima zi, în Parlament, când procurorul general, Corneliu Gurin, a dat publicității mai multe detalii din dosar, într-o ședință publică, ceea ce contravine principiului prezumției nevinovăției. Mai mult ca atât, s-a votat ridicarea imunității lui Vlad Filat într-o ședință publică fără a se respecta cerințele regulamentului Parlamentului, care zice că votul trebuie să fie secret. În opinia apărării, aceste acțiuni au avut un caracter dirijat, rău-intenționat, cu scopul de a crea o percepție a opiniei publice, că Vlad Filat deja ar fi vinovat de faptele care îi sunt incriminate și s-a indus ideea că el ar fi săvârșit vreo infracțiune, or asta nu este demonstrat”, spune avocatul.

Acesta a adăugat că alte încălcări se referă la condițiile de detenție și anume la plasarea lui Filat în penitenciar și transferul dintr-o celulă în alta, fără a exista motive temeinice. „Considerăm că aceste acțiuni sunt inadmisibile într-un stat de drept. Filat a fost încontinuu supus la anumite presiuni, atât din partea deținuților, cât și din partea administrației Peniteniarului”, a declarat Igor Popa.

Acesta a citit jurnaliștilor un mesaj al lui Vlad Filat, adresat cetățenilor și clasei politice: „Stimată clasă politică, dragi cetățeni ai Republicii Moldova, credeți-mă că, dacă nu scoatem acest stat din captivitate, Moldova nu va merge înainte”.

Vlad Filat a ajuns în arestul poliţiei pe 15 octombrie, când Procurorul general, Corneliu Gurin, a cerut în Parlament ca acestuia să-i fie ridicată imunitatea parlamentară pentru că ar fi implicat direct în fraudele din sistemul financiar-bancar, ce au afectat economia Republicii Moldova.

La 18 octombrie, Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei a decis, la solicitarea procurorilor, să-l plaseze pe Vlad Filat în arest pentru 30 de zile. ​

O zi mai târziu, la 19 octombrie, deputații liberal-democrați au depus o sesizare la Curtea Constituţională în care cereau să se verifice dacă ridicarea imunităţii lui Filat a fost constituțională. Parlamentarii cereau și suspendarea hotărârii până la examinarea în fond a cauzei.​

Vineri, 23 octombrie, Curtea de Apel a decis să mențină mandatul de arestare pentru 30 de zile pe numele liberal-democratului.

Ulterior, Procurorii Anticorupţie au pus sechestru pe pachete de acţiuni de la companii din Republica Moldova şi de peste hotare şi pe imobile deţinute de Vlad Filat.

La 11 noiembrie, după mai bine de trei ore de deliberări, judecătorul de instrucție Ghenadie Pavliuc de la Judecătoria sectorului Buiucani a decis prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare pe numele fostului prim-ministru Vlad Filat. Termenul expiră la 14 decembrie.

Marți, 17 noiembrie, Curtea Constituțională a respins sesizarea deputaților PLDM privind neregulile admise atunci când lui Vlad Filat i-a fost retrasă imunitatea parlamentară. Potrivit Curții, hotărârea Parlamentului se încadrează în limitele Constituției.

La 30 noiembrie, Filat a intrat în greva foamei. Potrivit avocaţilor politicianului, Vlad Filat a luat această decizie în semn de protest faţă de acţiunile procurorilor Anticorupţie în gestiunea cărora se află dosarul său, dar şi faţă de cele ale administraţiei închisorii.

sursa: anticoruptie.md

RadioOrhei

Recent Posts

Maia Sandu cere PA probe concludente privind legăturile Tatianei Răducanu cu Platon și Șor. Precizările Veronicăi Dragalin

Președinta Maia Sandu cere probe concrete din partea Procuraturii Anticorupție, condusă de Veronica Drăgălin, privind…

2 ore ago

„Din cauza urii voastre, premierul luptă pentru viața sa”. După atacul armat, aliații lui Fico dau vina pe presa liberală și pe progresiști

Aliații lui Robert Fico din parlamentul slovac au criticat presa liberală și progresiștii, sugerând că…

6 ore ago

Ministerul Justiției solicită suspendarea activității partidului condus de un fost viceprimar de Orhei, pe un termen de șase luni

Ministerul Justiției a anunțat astăzi că a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, cererea de…

7 ore ago

Procuratura Anticorupție sugerează că actuala putere este responsabilă de mai multe eșecuri în reforma justiției

În contextul interesului sporit și multiple întrebări din partea presei despre scrisoarea care a apărut…

12 ore ago

Peste 2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS,…

14 ore ago

Comunicat DSE Orhei: intervenții la două incendii de amploare și extragerea unei persoane care s-a aruncat în fântână

În perioada de 29.04 - 14.05.202 pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești…

17 ore ago