Select your Top Menu from wp menus

Vlad Filat a declarat că nu va mai candida la funcţia de prim-ministru

Vlad Filat nu va mai candida la funcţia de prim-ministru, iar PLDM va desemna un alt candidat. Despre aceasta a anunţat liderul liberal-democraţilor azi, după şedinţa Consiliului Naţional Politic al formaţiunii.

Fostul premier a declarat că PLDM va participa în continuare la negocieri. Potrivit lui Filat, discuţiile urmează a fi purtate cu PD, deputaţii neafiliaţi, fracţiunea PL, pe când grupul condus de Mihai Ghimpu va fi exclus din rândul negociatorilor.

Amintim că pe 5 martie, Guvernul condus de Vlad Filat a primit vot de neîncredere în Parlament. Pentru demiterea Executivului au votat deputaţii PD şi PCRM. Ulterior, şeful statului l-a desemnat pe Vlad Filat candidat la funcţia de premier, urmând ca candidatura lui să fie pusă la vot în Parlament.

La începutul săptămânii curente, Curtea Constituţională a stabilit că Vlad Filat nu are dreptul să candideze la funcţia de prim-ministru şi, mai mult, că a deţinut ilegal interimatul. În prezent, interimatul la şefia Guvernului este deţinut de ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.

sursa: Moldova.ORG


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/vlad-filat-a-declarat-ca-nu-va-mai-candida-la-functia-de-prim-ministru/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19