Categories: EconomicSocialȘtiri

Viorica Dumbrăveanu: Familiile vulnerabile pot solicita sprijin de până la 4 mii de lei per copil

Familiile cu copii pot beneficia de sprijin familial din partea statului. Dacă familia cu copii este într-o situație de risc, ea are posibilitate să solicite asistenței sociale sprijin familial, care se acordă în sumă de până la patru mii de lei per copil. În cazul unei familii de adulți, la fel, există suport monetar în sumă de până la șase mii de lei de persoană. Declarațiile aparțin ministrei sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu. Ministra spune că aceste sume de bani se acordă în funcție de necesități, transmite IPN.

„În ambele cazuri, se evaluează situația. Adică, se văd problemele cu care se confruntă familia respectivă, se elaborează un plan de asistență. Banii sunt acordați direcționat pentru necesitatea acestei familii. În ambele cazuri, decizia privind acordarea acestor prestații este luată de o comisie la nivel raional și care, în baza evaluării necesităților, în baza planului care este elaborat, decide acordarea sau neacordarea acestui suport, precum și mărimea acestuia”, a declarat Viorica Dumbrăveanu în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul NTV Moldova.

Potrivit ei, legislația prevede cazuri concrete când acest suport este acordat. De exemplu, starea deplorabilă a sobei din locuință, casa a fost inundată sau a avut loc un incendiu în casă, sau este nevoie de procurat lemne, dacă beneficiarii nu primesc ajutor financiar pentru perioada rece a anului. „Adică, sunt concret descrise situațiile. Nu este vorba de criteriu categorial, dar anume despre dificultatea în care se află persoana. Și acești bani sunt acordați concret pentru soluționarea problemei concrete”, a explicat ministra.

Viorica Dumbrăveanu susține că folosirea banilor va fi monitorizată de către asistentul social, care are obligația să verifice dacă suportul familial sau suportul monetar a fost folosit în scopul pentru care a fost primit.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago