Viorel Morari, șef al Secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale Ministerului de Interne şi Serviciului Vamal, a fost desemnat câștigător în concursul pentru ocuparea funcției de șef al Procuraturii Anticorupţie. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor vineri, 22 aprilie. Anterior, Viorel Morari a asigurat intermatul acestei funcții.
Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat desfășurarea concursului încă în luna februarie. Pe lângă Viorel Morari, la concurs şi-au depus dosarele alte patru persoane. În cursă s-au înscris Ruslan Caraivan, procurorul UTA Găgăuzia, Ion Dulghieru, procuror adjunct al sectorului Centru, Roman Eremciuc, procuror adjunct al sectorului Botanica și Ștefan Șaptefrați, procuror interimar al Procuraturii Transport.
Anterior, mai mulţi experţi au vorbit despre faptul că acest concurs se desfășoară în grabă, în conformitate cu legea veche, astfel încât, după ce reforma Procuraturii va fi finalizată, cei care controlează instituția să-și poată menține persoanele apropiate în sistem.
Actualul șef interimar al instituției este Adrian Popenco. Acesta a venit în fruntea Procuraturii Anticorupție după ce predecesorul său, Eduard Harunjen, în prezent procuror general adjunct, a fost transferat în funcția de prim-adjunct al procurorului general. De-a lungul anilor, pentru fotoliul de şef al Procuraturii Anticorupţie s-au dat mai multe bătălii, atât publice, cât și de culise.
sursa: anticoruptie.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…