Select your Top Menu from wp menus

Viorel Cibotaru este noul președinte al PLDM

Partidul Liberal Democrat și-a ales conducerea. În calitate de președintele partidului a fost ales Viorel Cibotaru în cadrul congresului al VII-lea al partidului, care a avut loc sâmbătă, 18 iunie. Noul președinte a fost ales după ce fostul lider de partid, Vlad Filat, care a fost reținut fiind învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă, a anunțat că renunță la această calitate, transmite IPN.

Viorel Cibotaru a declarat pentru presă că prioritățile președinției în partid sunt reformarea PLDM, consolidarea capacităților partidului. Potrivit lui, odată cu alegerea noului președinte al PLDM s-a încheiat o perioadă de criză a partidului. „Trebuie să recunoaștem că a fost criză. Lipsa unui lider activ, care să ia poziții, care să coordoneze activitatea, această calitate juridică nu i-a permis Partidului Liberal Democrat să reacționeze la timp la toate atacurile”, a afirmat Viorel Cibotaru.

Deputatul Vadim Pistrinciuc a afirmat că Viorel Cibotaru a acumulat majoritatea voturilor participanților la congres. „Avem nevoie de un nume pentru a construi partidul așa cum ne dorim noi. Mizăm mult pe calitățile lui analitice, organizatorice și diplomatice pentru a reforma partidul. Vom lucra la acest capitol pentru a fi și eficienți, și vizibili”, a declarat deputatul.

Vadim Pistrinciuc a mențiunat că urmează să fie efectuate modificări și la nivelul funcțiilor de vicepreședinți, și în biroului permanent partidului.

Fostul președinte al PLDM, Vlad Filat, și-a depus mandatul printr-o adresare către participanții la congres. La sfârșitul lunii mai acesta le-a sugerat colegilor din partid că trebuie să organizeze un congres prin care să se ajusteze programul, statutul, dar şi să se ia decizii ce vizează conducerea partidului. Vlad Filat și-a păstrat calitatea de mebru în partid.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/viorel-cibotaru-este-noul-presedinte-al-pldm/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19