Select your Top Menu from wp menus

Viorel Chetraru declară că Vlad Filat, miniştri şi deputaţi vor fi audiaţi la CNA. VIDEO

Premierul Vlad Filat, miniştri, dar şi deputaţi vor fi audiaţi în dosarul şefului IFPS, Nicolae Vicol. Declaraţia aparţine directorului Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Viorel Chetraru, şi a fost făcută în cadrul unui briefing de presă.
“Corupția nu are culoare politică. Datoria CNA este să depistăm faptele ilegale și a autorilor acestora, indiferent de autorii actelor de corupție. Corupția este acolo unde este putere. Vreau să vă spun că este imposibil să lupți cu corupția în instituțiile de stat fiind în subordinea Guvernului. Deținem informații că asupra șefului FISC-ului se exercitau acte de influență. Urmează să fie audiați deputați, prim-ministrul, membri ai Guvernului. Toți cei audiați au posibilitatea să se apere, nu trebuie să ne grăbim să dăm calificative”, a declarat Viorel Chetraru.

Potrivit șefului CNA, cei care vor exercita presiuni asupra CNA vor răspunde conform legii. “Cer public să fim lăsați să ne facem datoria până la capăt. În perioada următoare presiunile asupra CNA vor crește, ei pot să mă demită pe mine, să demită unui colegi din CNA, pot desființa instituția, dar nu pot distruge probele și faptele care au stat la baza pornirii acestei investigații. Aceasta ar însemna să compromiți ideea de luptă împotria corupției”, a mai spus Chetraru.

Directorul CNA susține că instituția pe care o conduce urmează să facă publice și alte dosare instrumentate pe numele altor funcționari, reprezentanți ai diferitor partide de la guvernare.

Săptămâna trecută, ofițerii CNA, împreună cu procurorii, au desfăşurat mai multe percheziţii la sediul Guvernului şi la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat. Acţiunile au loc în cadrul unor dosare penale pornite pe comiterea mai multor abuzuri si acte de corupere de către înalţi funcţionari de stat. Șeful IFPS a fost reținut.

sursa: trm.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/viorel-chetraru-declara-ca-vlad-filat-ministri-si-deputati-vor-fi-audiati-la-cna-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19