Select your Top Menu from wp menus

Viitorul imediat: cheltuieli mai mari si salarii mai mici, decat se spunea

Produse şi servicii mai scumpe, faţă decât era prevăzut iniţial. Asta ne aşteaptă în următoarele luni. Estimările Ministerului Economiei sunt în urcare cu peste un procent şi jumătate. Cu toate acestea, autorităţile sunt, însă, mai optimiste în ce priveşte creşterea economică a ţării.

Astfel, o creştere de şase la sută, cu un punct procentual mai mult decât în luna mai, se va înregistra în domeniul economiei. În opinia autorităţilor, creşterea se va datora, în mare parte, majorării exporturilor cu aproape 40 la sută.

În schimb la capitolul salarii, majorarea nu va fi de opt la sută, după cum anunţa Ministerul Economiei în luna mai, ci de numai patru la sută. Potrivit estimărilor, anul viitor, economia ţării va avea o creştere mai mică decât se aştepta. Calculele arată că Prpdusul Intern Brut va avea un avans de 4,5 la sută.