Select your Top Menu from wp menus

VIDEO: Fratele vitreg al lui Obama trăieşte într-un cartier de cocioabe

George Obama, unul dintre fraţii vitregi ai preşedintelui american Barack Obama, trăieşte într-un cartier de cocioabe din Kenya, potrivit unor fragmente dintr-un interviu difuzate marţi de ediţia online a revistei Hollywood Reporter.
George Obama este cel mai tânăr dintre copiii pe care Barack Obama tatăl i-a avut cu cele patru soţii ale sale. El a fost intervievat de către Dinesh D’Souza, realizatorul filmului „2016: Obama’s America” („2016: America lui Obama).

Aşezat pe o bancă, într-un parc din Nairobi, alături de Dinesh D’Souza, George Obama vorbeşte liniştit despre fratele său, faţă de care pare să nu simtă nicio undă de gelozie.
Atunci când realizatorul îl întreabă de ce fratele său, cel mai puternic om din lume, nu ajută un membru cu probleme al familiei, George Obama ocoleşte răspunsul. „Are familia sa. Eu fac parte din familia sa, dar sunt mare, pot să am grijă de mine”, îi răspunde el.

„Trebuie să aibă grijă de multe alte lucruri. Are grijă de lume, deci cumva are grijă şi de mine, şi eu fac parte din lume”, adaugă liniştit George Obama, care poartă o cămaşă albă şi pantaloni bej.
Dinesh D’Souza a povestit că a petrecut zece ore împreună cu George Obama, în vârstă de aproximativ 30 de ani.

„George este rebelul familiei Obama, este un fel de oaie neagră”, apreciază realizatorul. În opinia sa, George Obama este „deosebit de interesant, pentru că locuieşte într-un cartier de cocioabe”, în timp ce „puternicul său fratele, multimilionar, nu mişcă un deget să îl ajute”.

Filmul său despre Barack Obama, pe al cărui afiş se poate citi „Iubiţi-l, urâţi-l, nu îl cunoaşteţi”, urmează să fie difuzat în avanpremieră la Houston (Texas) în această săptămână. Filmul va fi lansat în Statele Unite într-un număr redus de cinematografe pe 27 iulie.

Barack Obama, în vârstă de 50 de ani, este fiul unei americane şi unui kenyan venit să studieze, timp de câţiva ani, în Statele Unite, la începutul anilor ’60. El şi-a cunoscut foarte puţin tatăl, dar a făcut cunoştinţă cu familia sa kenyană în cursul unei vizite în această ţară, după moartea acestuia, în anii ’80.
sursa:mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/videoun-frate-vitreg-al-lui-barack-obama-traieste-intr-un-cartier-de-cocioabe/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19