Select your Top Menu from wp menus

VIDEO: Incendiu extrem de violent lângă o benzinărie, la Bucureşti

O clădire în construcţii a luat foc, în urmă cu puţin timp, în Bucureşti. Clădirea este situată pe strada Dealul Ţugulea din Cartierul Militari şi, conform pompierilor ajunşi la faţa locului, incendiul a afectat doar parterul construcţiei.

Pompierii ajunşi la faţa locului au fost nevoiţi să ceară ajutorul colegilor, din cauza amplorii incendiul. „Pompierii acţionează, în acest moment, cu șase autospeciale cu spumă și apă, dar și cu trei mașini cu scări”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU București. De asemenea, la locul incendiului au fost trimise un echipaj de prim ajutor și unul pentru descarcerare.
Daniel Vasile a precizat că incendiul a afectat elemente de fațadă a imobilului, iar focul s-a extins și la o clădire alăturată. Totodată, acesta a informat că, până în acest moment, nu există victime. Polițiștii au oprit circulația în zonă, mai exact pe strada Dealul Țugulea. De asemenea, începând cu ora 14.55, circulaţia pe linia de tramvai 41 este blocată în ambele sensuri. Linia de autobuze 178 este deviată prin Bulevardul Iuliu Maniu.

RATB nu poate înființa o linie de autobuz care să preia călătorii din zonă, din cauza restricțiilor de circulație”, a spus Brânduța Raeceanu, purtător de cuvânt la RATB. Incendiul este deosebit de periculos din cauza faptului că în apropiere se află și o benzinărie. În plus, flăcările au produs foarte mult fum negru, „des și toxic”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București.
sursa:adevarul.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/videoincendiu-extrem-de-violent-langa-o-benzinarie-la-bucuresti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19