O femeie de etnie romă de 34 de ani din Orhei a fost prinsă în flagrant în centrul oraşului în timp ce încerca să vândă cinci pachețele în care se presupune că ar fi fost marijuana. Reţinerea a avut loc după ce suspecta a fost monitorizată timp de o jumătate de an , cu implicarea unei persoane sub acoperire care în câteva rânduri a cumpărat droguri la preţul de 20 de lei per pacheţel. Într-o săptămână, suspecta se pricopsea pe această cale cu vreo 500 de lei, iar într-o lună cu vreo 1800 de lei.
Ieri, ofiţerii de investigaţii ai IP Orhei, au surprins-o pe vânzătoare într-un local de agrement din centrul Orheiului . Suspecta avea asupra sa 20 de pacheţele de droguri şi bancnote marcate. În timpul perhezitiei la domiciliul femeii au mai fost găsiţi bani marcaţi și alte 25 de pachețele cu masă vegetală asemănătoare marijuanei.
În cadrul cercetărilor, oamenii legii au mai stabilit că suspecta comercializa substanțe narcotice în sălile cu aparate de joc și în localurile de agrement de pe teritoriul pieței orașului Orhei.
Bănuita va fi cercetată în libertate, deoarece are la întreținere 4 copii minori. Dacă va fi găsită vinovată de instanţa de judecată, riscă de la 3 la 7 ani de închisoare
sursa: igp.gov.md