Select your Top Menu from wp menus

VIDEO „Nume DUBIOASE” printre beneficiarii ajutoarelor BĂNEŞTI de la C.R.Orhei

La puţin peste 2 luni de la o şedinţă anterioară, Consiliul Raional (CR)Orhei a aprobat noi ajutoare băneşti. Dacă data trecută suma totală se ridica la 250 de mii de lei şi era alocată de fostul preşedinte al raionului, Ion Ştefârtă, apoi de astă dată dispoziţiile de alocare, în sumă de 115 mii lei, au fost semnate de actualul preşedinte, Tudor Golub. Acesta din urmă a şi evidenţiat faptul că suma e de două ori mai mică faţă de precedenta şi că banii au fost acordaţi doar în cazuri absolut justificate.
Oricum, unii consilieri au remarcat că în lista beneficiarilor de ajutoare materiale figurează “nume dubioase”. Astfel, mai în glumă, mai în serios, s-a sugerat ca pe viitor, în fiecare cerere de ajutor material să fie indicat numele consilierului care ţine “krîşa”, adică îl protejează, pe respectivul solicitant de bani ori ca cererea să fie scrisă cu cerneală de culoarea partidului protector.

Amintim că la şedinţa CR Orhei de la sfârşitul lunii iulie curent, mai mulţi consilieri s-au indignat din cauza faptului că un şir de persoane au primit pe nedrept ajutoare financiare, datorită dispoziţiilor semnate de ex-presedintele raionului Ion Ştefîrţă, în decursul unei perioade de timp premergătoare alegerilor locale. Pentru unele cazuri s-a cerut chiar înapoierea banilor şi pedepsirea celor vinovaţi de risipirea mijloacelor bugetare. La solicitarea consilierilor, secretarul CR, Serghei Caraman, a promis că în mod urgent va publica lista beneficiarilor de ajutoare materiale pe site-ul oficial a instituţiei.
Până în prezent, pe site-ul CR Orhei nu a apărut nicio listă mai veche sau mai nouă a beneficiarilor de ajutoare din bani publici.
VEZI: CR Orhei a alocat 250 mii lei deja cheltuiţi. Se spune că ultima dată VIDEO


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/video-nume-dubioase-printre-beneficiarii-ajutoarelor-banesti-de-la-c-r-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19