Select your Top Menu from wp menus

VIDEO 18 kg de ‘marfă’ ridicate din preajma Orheiului de Antidrogul de la Chişinău

Ofiţerii antidrog  ai Comisariatului de Poliţie Ciocana au descoperit ca un locuitor al satului Step-Soci, raionul Orhei, păstrează şi prelucrează cânepă pentru a o comercializa, informeaza CGP . 

In urma percheziţiei autorizate, efectuate la domiciliul bărbatului, poliţiştii au depistat în garajul şi podul casei 21 de pungi, cu o masă verde, fărămiţată şi uscată, cu miros specific, având o greutate totală de 8 kg. Marfa era pregătită pentru realizare împreună cu 7 saci cu fire de cânepă uscată, cu o greutate de 10 kg.
Toate cele depistate au fost ridicate şi sigilate conform procedurii, ce urmează a fi supuse expertizei criminalistice.
Potrivit specialiştilor, drogurile au fost estimate la circa 200.000 lei.
Pe marginea cazului dat a fost pornită o cauză penală  pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari, în scop de înstrăinare, care se poate incheia pentru  sateanul din  Step-Soci  cu 7 până la 15 ani de  închisoare .