Premierul român, Victor Ponta a dat asigurări proaspete că gazoductul Iași-Ungheni va fi construit până în luna decembrie, după ce un ziar a pus la îndoială seriozitatea proiectului. „Adevărul” a relatat că antreprenorii ar fi lichidat șantierul de lângă Iași la câteva zile de la inaugurarea construcției. Ziarul sugera că acesta a fost deschis doar de ochii lui Ponta, care l-a vizitat săptămâna trecută.
Comentând articolul, premierul român a spus acesta conține „prostii” și „povești” și că antreprenorul austriac va încheia lucrările până la sfârșitul anului. Pe malul stâng al Prutului ele au fost inaugurate la 27 august, de ziua independenței Republicii Moldova, de premierii român și moldovean și comisarul european pentru energie.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…