Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, principalul negociator al Republicii Moldova în procesul de reglementare transnistreană, Vladislav Kulminski, și-a anunțat demisia din motive personale, – se menționează într-o declarație pentru Agenția INFOTAG.
„Stimați prieteni, din motive personale am depus cererea de demisie din funcția de Vice-prim ministru pe reintegrare. Evenimentele recente din familie cer prezența mea fizică practic non-stop, ceea ce nu-mi mai permite să mă dedic în continuare pe deplin sarcinilor care se cuvin funcției deținute. În acest scurt timp am muncit și contribuit la asigurarea stabilității pe segmentele de care eram responsabil în timpuri deloc ușoare pentru țara noastră. Îi mulțumesc doamnei Prim-ministru, doamnei Președinte și întregii echipe pentru încredere. Rămân mereu la dispoziția colegilor pentru orice suport profesional de care va fi nevoie”, a declarat Kulminski.
Vladislav Kulminski a fost numit în funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare în guvernul Nataliei Gavrilița pe 6 august. Anterior, a activat în cadrul structurilor ONU de reglementare conflictelor, dar si insocietatea civilă, fiind unul dintre fondatorii al Institutului pentru Inițiative Strategice.
sursa: radiochisinau.md