Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Vicepreşedintele raionului Orhei va ajunge deputat

Vicepreşedintele raionului Orhei pentru probleme sociale Roman Boţan va deveni parlamentar. Aceasta datorită faptului că 4 deputaţi ai PL vor fi numiţi miniştri, conform Acordului de constituire a AIE3. Roman Boţan era plasat pe locul 17, în lista candidaţilor PL la funcţia de deputat, în alegerile parlamentare din noiembrie 2014, iar în parlament au intrat 13 reprezentanţi ai acestei formaţiuni.
În cadrul emisiunii “Tema de Acasa”, de la Radio Orhei de la mijlocul săptămânii curente, Roman Boţan a lăsat să se înţeleagă că va opta pentru funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Boţan a fost consilier orăşenesc din partea PPCD în perioada 2003-2007 şi din partea PL în perioada 2011-2013, iar până în iulie 2015 a fost viceprimar al oraşului Orhei pentru probleme sociale. În şedinţa de constituire a consiliului raional Orhei acesta a fost votat de majoritatea consilierilor în funcţia de vicepreşedinte al raionului pentru probleme sociale.
După alegerile din noiembrie trecut în parlament a ajuns doar un deputat din părţile Orheiului – Petru Ştirbate, ales pe lista PLDM.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago