În timpul apropiat vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, îşi va da demisia, iar locul va fi ocupat de vicepreşedintele Partidului Democrat (PDM), vicepreşedintele parlamentului, Andrian Candu.
Surse sigure au comunicat agenţiei „INFOTAG” că plecarea lui Lazăr din guvern deja „a fost coordonată şi aprobată” de conducerea PDM. În partid au considerat că la cinci luni până la alegerile în parlament va fi corect ca el să plece din primele poziţii din guvern.
Sursele citate de agenţie atrag atenţie la „porţia nedorită de negativitate”, care este direct legată de numele ministrului Economiei, Valeriu Lazăr. Este vorba de concesionarea pe 49 de ani a Aeroportului Internaţional Chişinău, precum şi emisia închisă a acţiunilor la Banca de Economii (BEM) de 80 mil. de lei, în urma căreia statul a pierdut controlul băncii, păstrând pachetul de blocaj de 33,38%.