Categories: PoliticSocialȘtiri

Veteranii războilui de pe Nistru cheamă autorităţie să stopeze tentativele de creare a organizaţiilor paramilitare în Republica Moldova

Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independență face apel către organele competente ale Republicii Moldova să curme orice tentativă de creare și înregistrare pe teritoriul țării a unor organizații paramilitare, ”care atentează la independența, securitatea și integritatea teritorială a RM”.

Marți, în cadrul unei conferințe de presă susținută la ”INFOTAG”, președintele Uniunii, Eduard Maican a menționat că în ultimul timp pe teritoriul RM și-au intensificat activitatea organizațiile de cazaci, fiind deja înregistrate câteva dintre acestea.

”De exemplu, primăria or. Otaci a înregistrat Uniunea cazacilor, al cărui președinte este chiar primarul localității Vasile Taghira.Totodată, Uniunea cazacilor din Rusia și-a declarat intenția de a crea pe teritoriul RM, în UTA ”Găgăuzia”, așa-numita organizație ”Căzăcimea Găgăuziei”, care își propune drept scop ”apărarea patriei”, deși nu se știe care patrie vrea s-o apere”, a spus Maican.

Prim-vicepreședintele Uniunii, generalul Anton Gămurari, și-a exprimat indignarea față de faptul că în Moldova este posibilă înregistrarea organizațiilor de cazaci.”Dacă aceste acțiuni vor continua, atunci vom asista la procesul de destrămare a RM”, a spus Gămurari. Gămurari a adus şi exemplul deputatului din din Găgăuzia, Ivan Mardari căriua uniunea cazacilor din Rusia i-a conferit gradul de ”general”.

Anton Gamurari, a mai precizat că la Chișinău locuiesc mai mulți reprezentanți ai căzăcimii, care ”acționează împotriva intereselor statului Republica Moldova”.

sursa: infotag.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago