Select your Top Menu from wp menus

Veteranii de la Nistru cer să fie luate măsuri faţă de cei care promovează extremismul

Uniunea Naţională a Veteranilor Războiului pentru Independenţă din Republica Moldova (UNVRI) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu unele elemente anti-naţionale de pe teritoriul republicii, care au scopul de a destabiliza situaţia social-politică din ţară, şi îndeamnă forţele de ordine şi organele de drept să ia măsuri de prevenire a unui scenariu asemănător celui din Ucraina.
Într-o conferinţă de presă la IPN, preşedintele UNVRI, Eduard Maican, a spus că veteranii îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu tentativele unor forţe extremiste din ţară, susţinute financiar şi politic din exterior, menite să zădărnicească parcursul european al Republicii Moldova. Într-o declaraţie publică adresată conducerii Republicii Moldova, membrii UNVRI condamnă vehement chemările la acţiuni anti-constituţionale, vociferate de capii extremismului din Republica Moldova, precum cele organizate de mişcarea extremistă „Antifa”, sub aripa PCRM, inclusiv declaraţiile războinice ale deputatului Adunării Populare de la Comrat, Ilia Uzun. Veteranii conflictului de la Nistru solicită organelor de drept să ia atitudine, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a contracara eventualele acţiuni împotriva statului.
Combatanţii susţin că opţiunea liderilor partidelor „pigmeu” (fără valoare), conduse de aşa-numiţii patrioţi ai Moldovei, sunt încercări disperate de a transpune în viaţă scenariul diabolic al Moscovei: de a aduce Moldova într-o nouă uniune de tip URSS, înapoiată, instabilă din punct de vedere economic, social şi politic.

sursa: ipn.md