Veaceslav Negruţă:Guvernarea prin Filip a pornit contorul

Într-o postare pe blogul său, fostul ministru al finanţelor Veaceslav Negruţă scrie despre faptul că Guvernul a semnat un memorandum cu BNM, prin care preia gaura de miliarde lei în datorie de stat. Adică, o gaură făcută metodic între 2005-2015 e pusă pe umerii oamenilor care plătesc acum şi care vor mai fi nevoiţi să plătească impozite (majorate) aici, acasă, următorii 25 de ani.Acestea potrivit ministrului sunt făcute fără a fi adoptată vreo lege specială în acest sens, sau fără a fi votată Legea Bugetului.Mai jos întreaga postare

„Guvernul a semnat un memorandum cu BNM, prin care preia gaura de miliarde lei în datorie de stat. Adică, o gaură făcută metodic între 2005-2015 e pusă pe umerii celor 2 milioane (sau poate un milion sau un milion şi jumătate, recensământul tace) din cei care plătesc acum şi care vor mai fi nevoiţi să plătească impozite (majorate) aici, acasă, următorii 25 de ani.

Simplu. Fără o lege specială. Fără ca măcar legea bugetului 2016 să fie adoptată şi să admită legal preluarea acestei datorii crescute (ca pe drojdie) şi calcularea cheltuielilor de deservire.

Ştie cineva la cât sunt evaluate activele băncilor în lichidare? Chiar dacă art. 38/6 (1) din legea instituţiilor financiare zice că „în termen de 3 luni de la data intrării în gestiunea băncii, lichidatorul efectuează inventarierea activelor ei şi transmite Băncii Naţionale o copie de pe opis, care va fi accesibilă permanent publicului.”

Ştie cineva cum şi când vor fi recuperate miliardele scoase din cele trei bănci în procedură de lichidare în care BNM a pompat miliardele? Chiar dacă BNM cunoştea că banii pleacă în altă parte, iar recuperarea va fi imposibilă. “Credite neperformante” de la BNM ar spune unii. Puse pe umerii altora prin convertire în datorie de stat. Cât de simplu!

Înţelegeţi de ce Filip n-are voie să pornească „contorul mijloacelor recuperate” pe pagina lui de la guvern? Corect: să nu afle lumea cu cât ar trebui să se micşoreze această datorie umflată care i s-a pus în cârcă. Iar mijloacele obţinute cu ţâra din vânzări şi, poate vre-o dată, din recuperări iar sunt în slujba unor şmecheri. Aceloraşi şmecheri.

Această guvernare mai uşor pune „pe contor” propriul popor fugărit, însărăcit şi redus la tăcere, pentru următorii 25 de ani, decât ar porni contorul invers al propriei existenţe.

03.05.2016

PS: poate ar fi bine şi acest „memorandum” să fie făcut public, alături de contorul lui Filip, ca să ştie şi lumea ce-i aşteaptă. Doar prin acest memorandum lumea a crescut (la datorii) cu 13,6 miliarde lei.”

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: un urma unui incendiu pompierii au evacuat 5 persoane dintr-un bloc

Trei persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice de pe teritoriul raionului Orhei, în săptămâna…

16 ore ago

Ministerul turc de Externe: Rusia și Ucraina au convenit asupra unei întâlniri a liderilor

Rusia și Ucraina au ajuns la un „acord de principiu” privind o întâlnire între Volodimir…

3 zile ago

Avertizare – cod galben/portocaliu de caniculă

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în intervalul 26 – 27 iulie 2025, în nordul…

4 zile ago

Uniunea Avocaților anunță posibila prelungire a grevei generale

Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova a aprobat, în ședința din 24 iulie 2025, proiectul…

5 zile ago

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Regele Charles al III-lea

În cadrul vizitei sale de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de…

5 zile ago