Select your Top Menu from wp menus

Veaceslav Negruța: „Pentru prima dată într-un acord cu FMI pentru Moldova sunt incluse reforme în domeniul justiției”

Fondul Monetar Internațional a aprobat asistență financiară de aproape 180 de milioane de dolari pentru Moldova. Prima tranșă, în valoare de 36 de milioane de dolari, ar urma să fie accesibilă imediat după semnarea acordului. Pavel Filip a scris pe rețelele de socializare că acest moment reprezintă începutul „reformelor profunde” în Moldova și a promis că cetățenii moldoveni vor afla zilele următoare detalii despre cum vor fi folosiți banii primiți de la creditorul internațional și angajamentele asumate. Până va fi însă publicat Memorandumul, în care se regăsesc toate condițiile negociate cu FMI, fostul ministrul al Finanțelor, Veaceslav Negruța, explică importanța acestui Program de finanțare și anticipează anumite măsuri, prevăzute în acord, și care urmează a fi implementate.

Europa Liberă: Cum vor fi folosiți acești bani și cum explicăm necesitarea acestui Program de finanțare din partea FMI?

Veaceslav Negruța: „În primul rând nu este vorba doar de acces la finanțare, deci partea financiară poate este doar un element și nu cel mai important. Un acord cu FMI, pentru Republica Moldova, este important din punct de vedere al politicilor economice, financiare și sociale, care urmează să fie implementate în următorii trei ani. Guvernarea va fi într-un fel obligată de propria societate, dar și de partenerii externi, să dea dovadă de coerență în politicile promovate. Ca să se întâmple acest lucru, este și un pachet financiar prevăzut de aproximativ 180 de milioane de dolari, care va fi oferit Republicii Moldova în următorii trei ani, însă nu toată suma imediat, și nu e garantat că toată suma va veni.

Fiecare tranșă este subiect al revizuirii efectuate de echipele FMI-ului, respectiv fiecare tranșă trebuie să primească aprobări adiționale ale echipelor FMI care vor veni aici la fiecare jumătate de an, când tranșele vor fi debursate, asta în cazul în care coerența în politici este demonstrată, reformele sunt implementate și acele acte legislative, normative, care se aprobă, sunt și implementate. Un element important, probabil, este că pentru prima dată într-un acord cu FMI, pentru Moldova, sunt incluse un set de reforme în domeniul justiției, or justiția este problema mare în Republica Moldova și creează ulterior probleme de ordin economic, financiar și social.

Prima tranșă, din ceea ce cunoaștem, va veni de la FMI pentru suport bugetar, direct la buget, ceea ce este din nou o excepție oferită de FMI în cadrul finanțărilor și aranjamentelor de tip EFF (Mecanismul de finanţare extinsă) și ECF (Mecanismul extins de creditare). Asta a mai fost și în 2009, când o parte din finanțare nu mergea la Banca Națională, dar la susținerea bugetară. Respectiv, asta ar permite guvernanților din Moldova să atenueze acele probleme bugetare care există, generate de insuficiența de resurse proprii.

A propos, în extrasele publicate ieri, se vede foarte clar un lucru, care contrazice autoritățile de aici – avem venituri în descreștere la buget, respectiv finanțarea de la FMI va veni să compenseze această descreștere, rezultat al încetinirii activităților economice din Moldova, o zonă de risc importantă pentru următorii ani.

Pe lângă debursarea directă de la FMI, vor fi dezghețate acele finanțări care au rămas blocate practic doi ani pentru Moldova. Aici vorbim de angajamentele financiare din partea Uniunii Europene, Băncii Mondiale și ale altor structuri internaționale care, în lipsa unui Memorandum cu FMI, n-au riscat să plaseze aici resursele financiare promise autorităților de la Chișinău. Este vorba însă și de următoarea tranșă a ajutorului financiar rambursabil oferit de către Guvernul de la București.”

continuarea pe europalibera.org

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/veaceslav-negruta-pentru-prima-data-intr-un-acord-cu-fmi-pentru-moldova-sunt-incluse-reforme-in-domeniul-justitiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19