Select your Top Menu from wp menus

Veaceslav Negruță: Moldova are unul din cele mai ridicate niveluri de offshorizare a activității economice

Republica Moldova are unul dintre cele mai ridicate niveluri de offshorizare a activității economice, sociale și politice. Declarația a fost făcută de Veaceslav Negruță, expert Transparency International, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

Potrivit lui, în Republica Moldova, pe lângă faptul că tot ce înseamnă achiziție publică, începând de la farmaceutice, birotică sunt contracte cu companii care au în spate beneficiari din zone offshore, o bună parte din clădiri au în spate persoane offshorizate și e vorba de valoare enorm de mare. „Este adevărat că multe lucruri care s-au întâmplat în sectorul financiar și bancar nu era să aibă loc dacă erau eliminate aceste companii offshore care au participat”, spune Veaceslav Negruță.

Expertul susține că în Moldova sunt trei instituții care au în competența lor monitorizarea a tot ce se cheamă activități cu astfel de companii – Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională pentru Piața Financiară și Consiliul Național Anticorupție. „Toate aceste trei instituții au liste proprii care în dependență de domeniul lor de activitate includ țări cu risc sporit de astfel de tranzacții cu offshore”, a adăugat Veaceslav Negruță.

Potrivit lui, în Republica Moldova au existat cel puțin trei încercări într-o perioadă relativ scurtă de a face regulă în domeniul ce ține de offshorizarea tranzacțiilor, în special în ceea ce privește tranzacțiile cu bani publici. Toate încercările de a deoffshoriza tranzacțiile în Republica Moldova care vizau banul public au eșuat.

În opinia expertului, pentru cercurile politice și ale autorităților din Republica Moldova sensibilitatea este extrem de mare când se pune problema de deoffshorizare. „Modificarea legislației este necesară astfel ca să satisfacem interesele de aici și banul care este produs în Moldova din activități economice ulterior să fie reinvestit aici, dar nu să fie extras în zone offshore, banul public care cu greu este adunat sub formă de impozite să nu fie prin scheme și licitații trucate scos din nou în zone offshore și să nu avem impresia că investițiile străine care vin în Moldova 60-70% de fapt sunt bani anterior extrași tot din Republica Moldova, ci să vină investiții adevărate, veritabile care aduc cu sine și tehnologii, și servicii noi”, a afirmat expertul Transparency International.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/veaceslav-negruta-moldova-are-unul-din-cele-mai-ridicate-niveluri-de-offshorizare-a-activitatii-economice/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19