Autoritățile moldovene au dat asigurări că nu au de gând să ridice vârsta legală a ieșirii la pensie și nici să mărească contribuția cetățenilor la fondul de pensii. Într-un comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale, citat de agenția IPN, se spune că informațiile apărute în presă privind asemenea schimbări sunt neîntemeiate și se datorează scoaterii din context a declarațiilor unor oficiali. Comunicatul amintește că în Moldova într-adevăr a început procesul ridicării vârstei ieșirii la pensie și scumpirii cotizației în 1998, dar în 2002 acest proces a fost stopat. Iar de la 1 iulie 2011 a fost reluată creșterea stagiului de cotizare numai pentru bărbați, cu șase luni în fiecare an. În prezent vârsta de pensionare în Moldova este de 62 de ani pentru bărbați și 57 de ani pentru femei.
sursa: europalibera.org