Categories: PoliticȘtiri

Valeriu Streleţ: Justiţia este putredă şi dependentă politic

Justiţia din Republica Moldova este putredă şi coruptă, iar în ţară nu guvernează legea. Declaraţia a fost făcută de premierul Valeriu Streleţ în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.

„Sistemul judecătoresc nu este controlat de clasa politică, cât de înşişi reprezentanţii lui. Este un sistem care trebuie resetat. Justiţia moldovenească are şi un înalt grad de dependenţă politică. În ultimii ani, au fost schimbaţi o treime din judecători, însă lucrurile din sistem nu par să se îmbunătăţească. Aceasta deşi Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie susţine că lucrurile merg spre bine, deoarece a scăzut numărul dosarelor pierdute la CEDO”, a spus Streleţ.

Şeful cabinetului de miniştri a comunicat că a fost elaborat un pachet de legi de natură să amelioreze situaţia din justiţie. „Este vorba despre stabilirea limitei de 12 luni pentru examinarea dosarelor în instanţa de judecată, formarea instanţelor specializate în dosarele de corupţie, unde magistraţii vor fi selectaţi minuţios, vor fi efectuate reorganizări interne în instanţele judecătoreşti. Sper că împreună cu societatea vom reuşi să facem ordine în sistemul judecătoresc”, a spus premierul.

Întrebat de ce duminica trecută protestatarii au ales asalteze sediul cu firmele lui Vlad Plahotniuc, dar au evitat să protesteze la firmele lui Vlad Filat, Valeriu Streleţ a spus: „Probabil că cei din Platforma „DA” au probe că anume aceste firme sunt implicate în comiterea unor fraude importante”.

RadioOrhei

Recent Posts

ADR Centru: Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” devine mai atractivă de la o zi la alta

Echipa de implementare a proiectelor regionale, din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, a…

9 ore ago

Justițiabilii din Orhei vor trebui să facă un drum de două ori mai lung și să își caute dreptatea la Bălți

Parlamentul a votat în lectura a doua  proiectul de lege care prevede revizuirea hărții judiciare.…

14 ore ago

Sărăcia copiilor din Republica Moldova în anul 2023 este în creștere față de anul precedent

În condițiile în care, în anul 2023 rata sărăciei absolute (indicatorul ODD 1.2.1) a populației…

15 ore ago

Din nou se oferă bani pentru reforma justiției. SUA va mai oferi finanțare pentru sectorul energetic

Statele Unite ale Americii vor oferi Republicii Moldova 50 de milioane de dolari pentru a…

2 zile ago

PAS, CUB și alte partide au fost obligate de CEC să verse la buget banii primiți contrar prevederilor legale

Mai multe partide au fost somate de Comisia Electorală Centrală (CEC), inclusiv Partidul Acțiune și…

2 zile ago

Drumul asfaltat spre faliment al unei întreprinderi din Orhei

Două contracte semnate cu o companie din Chișinău s-au lăsat pentru o întreprindere municipală din…

3 zile ago