Vadim Brînzan despre furtul miliardului:”Câţi oameni au rămas fără medicamente? Câţi copii nu au primit tratament? Câţi oameni au murit din cauza aceasta?”

Fostul candidat la funcția de Guvenrator al BNM, Vadim Brînzan spune într-un interviu cu Europa Liberă că furtul unui milliard de dolari, într-o perioadă foarte scurtă dintr-o țară care se găsește cu greu pe hartă este o chestier serioasă. Acesta crede că organele de supraveghere, multe dintre ele, cunoşteau despre problema aceasta, însă nu au intervenit și nu au făcut nimic.
Brînzan, care are și cetățenie americană, studii în cadrul Universității Harvard din Boston, specialitatea Finanțe, şi cu activitate desfășurată în cadrul mai multor companii din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii,
spune că pentru el problema cu miliardul furat a devenit personală.
El zice că a plătit bani foarte mari, impozite federale, în Statele Unite ale Americii, o parte din banii aceştia au ajuns în Moldova, sub formă de granturi şi poate argumenta că o parte din banii aceştia au fost furaţi împreună cu miliardul.
”Eu nu vreau nimeni să-mi fure banii. Pot să spun că acesta e un an de muncă de remitenţe. Un an de muncă al milionului de moldoveni care lucrează peste hotare a fost, pur şi simplu, furat peste noapte.
Câţi oameni au rămas fără medicamente? Câţi copii nu au primit tratament? Câţi oameni au murit din cauza aceasta? Pentru mine cei, care au săvârşit fapta aceasta, nici nu mai sunt oameni, sincer vorbind. Mâinile lor sunt în sânge şi eu sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, va veni ziua răsplăţii, toţi care au furat vor merge la puşcărie”, spune Brînzan în interviul pentru Europa Liberă.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o zi ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

2 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

2 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

4 zile ago