Select your Top Menu from wp menus

Ursul panda ar putea fi originar din Europa

Descoperirea în Spania a unui animal preistoric, înrudit cu ursul panda, ar putea demonstra faptul că animalul nu era originar din China, ci din Spania, informează National Geographic.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, Agriarctos Beatrix, specia descoperită în apropiere de oraşul Zaragoza, trăia în pădurile tropicale care erau în locul Spaniei de azi. După ce au analizat dinţii fosilei, paleontologii au stabilit faptul că aparţine familiei urşilor panda. Mai mult, cercetătorii sugerează că asemănările dintre cele două tipuri de animale ar fi fost izbitoare, structura osoasă oferind dovezi clare, scrie gandul.info.

“Astfel aflăm că originile urşilor panda nu sunt în China, unde trăiesc ei, ci în regiunile calde şi imede din Europa”, a declarat Juan Abella, coordonatorul studiului.

Cu toate acestea, există şi critici care susţin că descoperirea nu reprezintă o dovadă concretă a originii animalelor. “Chiar dacă făcea parte din familia urşilor panda, asta nu înseamnă că animalele sunt originare din Europa. Nu este o dovadă concretă”, a declarat un paleontolog care nu a participat la studiu.

Totuşi, chiar şi afirmând faptul că urşii panda au venit din Europa, specialiştii se întreabă cum au ajuns ei în China. Abella a spus că datorită condiţiilor favorabile, urşii ar fi putut să se răspândească uşor. Pentru a afla mai multe detalii despre această specie, cercetătorii speră să mai găsească şi alte fosile pentru a le analiza.

sursa: gandul.info


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ursul-panda-ar-putea-fi-originar-din-europa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19