Select your Top Menu from wp menus

Unul din opt locuitori ai planetei suferă de foame, potrivit unui raport ONU

Unul din opt locuitori ai planetei suferă de subnutriţie cronică, au anunţat marţi mai multe agenţii specializate ale Naţiunilor Unite într-un raport comun, avertizându-i pe liderii mondiali că anumite regiuni nu vor reuşi să reducă la jumătate numărul persoanelor afectate de foamete până în 2015, în conformitate cu obiectivele milenare ale ONU, informează presa internaţională.
Noile cifre sunt mai mici decât estimările de 868 de milioane în perioada 2010-2012 şi 1,02 miliarde în 2009, dar raportul notează că progresele în vederea atingerii Obiectivului de Dezvoltare Milenară referitor la înjumătăţirea prevalenţei foamei în lume până în 2015 sunt neuniforme. Multe ţări au şanse mici să atingă acest obiectiv stabilit de Naţiunile Unite în 2000, conform raportului.

sursa: agerpres.ro