Uniunea Europeană oferă suport pentru lansarea Platformei pentru Dezvoltare Locală Durabilă

Cu sprijinul Uniunii Europene, la Chişinău, a fost lansată Platforma pentru Dezvoltare Locală Durabilă. Aceasta oferă cadrul de dialog între semnatarii Convenţiei Primarilor privind Clima şi Energia, autorităţile guvernamentale, instituțiile financiare, societatea civilă şi sectorul privat. Evenimentul de lansare a avut loc la 5 februarie 2020, cu participarea primarilor și viceprimarilor din 23 de localități semnatare ale Convenției Primarilor, alături de reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Finanțelor și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. 

„Uniunea Europeană este lider în promovarea sustenabilității de mediu și abordarea schimbărilor climatice, iar angajamentul asumat de UE este de a deveni prima economie mondială majoră neutră din punct de vedere climatic până în 2050 și de a limita impactul negativ al schimbărilor climatice asupra vieții cetățenilor”, a declarat Christian Ballaro, Manager de proiecte în cadrul Delegației UE, în deschiderea evenimentului.

Victor Parlicov, expert național al Convenţiei Primarilor privind Clima şi Energia în Moldova a adăugat că „semnatarii Convenţiei Primarilor şi-au asumat voluntar să facă localitățile lor mai verzi, mai durabile și mai reziliente la schimbări climatice, prin realizarea Planurilor de acţiuni, contribuind la realizarea obiectivelor UE de reducere a emisiilor și protecție a mediului”.

 „Colaborarea și dialogul este un proces important pentru ca deciziile la nivel central – legi, regulamente etc. – să fie implementate cu succes la nivel local, spre binele cetățenilor. Platforma ar trebui să devină un cadru eficient pentru eliminarea constrângerilor și facilitarea investițiilor în energie durabilă și climă la nivel local”, a menționat Christophe Frering, lider de echipă a Proiectului UE „Convenția Primarilor – Est”.  

În cadrul Platformei, planurile de acțiuni ale semnatarilor Convenţiei primarilor vor fi grupate în linii de proiecte, pe marginea cărora vor fi organizate întâlniri cu reprezentanții donatorilor, pentru ca eficientizarea energetică, sursele alternative de energie, adaptarea la schimbările climatice și alte măsuri incluse în planurile locale să fie realizate, spre beneficiul oamenilor din aceste localități.

În cadrul şedinţei de lansare a Platformei, din rândul semnatarilor activi ai Convenției Primarilor au fost aleşi, prin vot, trei reprezentanți în Grupul de Coordonare al Platformei nou create. Astfel, Valentina Casian, primara orașului Strășeni, Roman Ciubaciuc, primarul orașului Cantemir și Radu Chilaru, viceprimarul orașului Ialoveni vor reprezenta interesele semnatarilor Convenției Primarilor în cadrul Platformei, din care mai fac parte reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova şi ai autorităților publice centrale.

Platforma pentru Dezvoltare Locală Durabilă este un format de dialog creat cu sprijinul Uniunii Europene în toate ţările Parteneriatului Estic, menit să stimuleze inițiativele şi finanţările în localităţile care au pornit pe calea dezvoltării locale durabile.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a mai coborât cu o poziție în Indicele libertății realizat de Freedom House

Pentru anul 2024, Republica Moldova a înregistrat un scor de 60 de puncte, în Indicele…

4 zile ago

Comunicat DSE Orhei: atenție de sărbătorile Pascale!

În fiecare an în preajma sărbătorilor de Paști, pompierii din Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești…

5 zile ago

Anul trecut familia deputatei din Orhei, Mariana Cușnir s-a înavuțit cu un spațiu comercial estimat la 300 mii lei, care a fost donat de părinți

Potrivit declarației de avere și interese personale depuse de deputata din Orhei, Mariana Cușunir aceasta…

6 zile ago

Veniturile familiei președintelui raionului Orhei în 2024: salariu, pensie MAI, remitențe și alocații din România

Anul trecut, președintele raionului Orhei, Vasile Adașan a avut un salariu total de peste 275…

2 săptămâni ago

Comunicat DSE Orhei: Două autospeciale moderne vor suplini remiza Direcția Situații Excepționale mun. Orhei de sărbătoarea națională ZIUA SALVATORULUI

În anul 2021 Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a inițiat proiectul ”Renovarea și modernizarea tehnică…

3 săptămâni ago