Select your Top Menu from wp menus

Uniunea Europeană oferă asistență financiară pentru renovarea centrelor municipiilor Cahul și Ungheni. Oamenii votează ideile de modernizare a orașelor

Centrele municipiilor Cahul și Ungheni vor fi renovate cu asistența financiară a Uniunii Europene. Oamenii sunt parte a schimbării și vin cu idei de transformare a centrelor acestor două orașe.  Recomandările populației vor fi luate în considerare în procesul de modernizare a centrelor municipiilor Cahul și Ungheni, activitate care va fi demarată în acest an cu asistența financiară a Uniunii Europene în cadrul Programului „EU4Moldova: regiuni-cheie”, finanțat de UE, implementat de PNUD și UNICEF Moldova.

Prin această inițiativă încurajăm oamenii din Cahul și Ungheni să fie activi și să își exprime public ideile de dezvoltare a comunității lor. Este un element-cheie în abordarea Uniunii Europene de susținere a regiunilor-cheie. Sperăm că acest gen de activități va aduce schimbarea dorită în comunități, acestea dezvoltându-se datorită ideilor și implicării oamenilor“, spune Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Locuitorii municipiilor Cahul şi Ungheni, precum şi oamenii din alte regiuni sunt invitați să voteze, în perioada 4 – 15 iunie, ideile de renovare a centrelor localităților, accesând paginile web www.eu4cahul.md (pentru Cahul) şi www.eu4ungheni.md (pentru Ungheni). La vot sunt scoase câte 10 idei pentru fiecare localitate, care au obţinut cel mai mare scor de evaluare a juriului în cadrul concursului „UE pentru Cahul/Ungheni. Ideea ta pentru un municipiu european”. Concursul a fost desfăşurat în perioada ianuarie-martie, fiind înscrise peste 300 idei de modernizare a acestor două oraşe. 

Programul EU4Ungheni a creat un cadru favorabil de discuții cu cetățenii referitor la modernizarea centrului cultural, istoric și administrativ al municipiului Ungheni. Ne bucură faptul că unghenenii cunosc problemele orașului și vin cu soluții realiste și in același timp inovative. Împreună ne propunem să schimbăm aspectul centrului orașului și sunt sigur că numai împreună vom reuși”a menționat Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Centrul municipiului Cahul are nevoie de transformare și îmbunătățire a aspectului său pentru confortul cetățenilor. Propunerile și ideile expediate în cadrul concursului de cahuleni, sunt necesare, coincid cu prioritățile stabilite de municipalitate, iar grație suportului din partea UE, contribuția noastră și implicarea cetățenească, acestea vor fi treptat implementate cu succes”,  spune Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul.

Fiecare participant poate vota zilnic o singură dată, maxim 3 idei din 10, de pe o adresă IP. Autorii a trei idei care vor acumula cele mai multe voturi vor fi premiați.

Concursul „UE pentru Cahul/Ungheni. Ideea ta pentru un municipiu European” este parte a unei iniţiative complexe de consultare şi participare a oamenilor în procesele de dezvoltare a regiunilor realizată de Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie”. „Ne dorim un oraş modern, cu străzi prietenoase oamenilor, cu locuri pentru recreere accesibile persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor și familiilor cu copii mici. Ne bucurăm să fim parte a procesului de transformare a oraşului. Împreună, prin implicare, putem dezvolta oraşul nostru”, zice Svetlana Busuioc, participantă la concurs.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/uniunea-europeana-ofera-asistenta-financiara-pentru-renovarea-centrelor-municipiilor-cahul-si-ungheni-oamenii-voteaza-ideile-de-modernizare-a-oraselor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19