Categories: PoliticȘtiri

Un vicepreședinte al PD vorbește de sumele FABULOASE pe care le-ar fi primit transfugii de la „Pro Moldova” și de ce Plahotniuc ar fi interesat de DISTRUGEREA formațiunii: „Eu nu aș pleca nici pentru un MILION de euro”

Cei 12 foști deputați ai Partidului Democrat (PD), care au aderat la grupul „Pro Moldova” condus de Andian Candu și la Partidul „ȘOR” nu au făcut acest lucru din convingeri ideologice sau doctrinare. Aceștia ar fi fost constrânși să părăsească PD, inclusiv prin stimulente financiare. Sumele care se vehiculează sunt între 250 de mii de euro și jumătate de milion de euro, menționează vicepreședintele PD, Monica Babuc.

Potrivit Monicăi Babuc, liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu, este un tip capabil, însă nu genialitatea sa i-a făcut pe cei nouă fosți democrați să adere la grupul său. „Sunt cu totul alte considerente. Președintele Pavel Filip spunea că nu viziunile doctrinare, ideologice sau de alt gen i-a determinat pe colegii noștri să plece”, a declarat Babuc, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la N4.

Monica Babuc a fost întrebată de ce Vlad Plahotniuc este interesat să distrugă PD, iar deputata a lăsat să se înțeleagă că totul ar fi început de la faptul că Plahotniuc nu l-a vrut pe Filip în fruntea formațiunii, deși declarase că părăsește formațiunea și viața politică.

„Complicată întrebare. Eu nu am dovezi că Plahotniuc ar distruge PD. Cred că nimeni nu are dovezi directe. Totodată, dacă e să privim retrospectiv ce s-a întâmplat în PD după 14 iunie 2019 și modul în care fostul președinte a declarat că pleacă din politică și din PD… Totuși, în perioada plecarii sale, când mai comunica cu Pavel Filip, și-a expus opinia sa negativă vizavi de o potențială preluare a conducerii PD de către Pavel Filip. Cunosc, de asemenea, că dânsul era împotriva ca Pavel Filip să preia președinția fracțiunii PD. Având în vedere atacurile înveterate ale foștilor noștri colegi, unii dintre ei foarte apropiați lui Plahotniuc, eu nu aș exclude această implicare. Și acest lucru e regretabil și trist”, a punctat Babuc.

În același context, Monica Babuc menționează că unii dintre deputații care au părăsit PD ar fi primit recompense de până la 500 de mii de euro.

„Se vehiculează că, dincolo de presiuni serioase, e vorba și de niște oferte financiare. Va veni timpul ca organele de drept să verifice dacă e adevărat sau nu. Tabloul arată că au intervenit ofertele generoase, în fața cărora e greu să te opui. Se vorbește de sume cumprinse între 250-350 de mii de euro. Eu am fost astăzi (ieri n.r.) la Edineț, la întâlnirea cu organizația noastră. În circumscripția de acolo a candidat unul dintre cei plecați (Oleg Sîrbu n.r.). Ni s-a spus de 500 de mii de euro. Sunt presupuneri și urmează să fie verificate. Dar sunt și colegi care susțin că s-au apropiat de ei cu tot felul de propuneri și oferte. Eu nu aș pleca la „Pro Moldova” nici pentru un milion”, a punctat vicepreședinta PD.

De menționat căn din februarie și până acumn PD a pierdut 12 deputați. Inițial au plecat Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Vlad Cebotari, Eleonora Graur, Grigore Repesciuc și Corneliu Pardnevici. Au urmat Gheorghe Brașovschi și Ruxanda Glavan. Zilele trecute, din PD au plecat Elena Bacalu și Oleg Sîrbu, dar și Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc. Ultimii doi au aderat la fracțiunea Partidului „ȘOR”. Astfel, în fracțiunea PD au mai rămas 17 parlamentari. Grupul „Pro Moldova” are zece deputați, iar fracțiunea Partidului „ȘOR” – nouă parlamentari.

sursa: ziarulnational.md

RadioOrhei

Recent Posts

Parlamentul de Legislatura a XII-a va fi convocat pe 22 octombrie. Președinta Maia Sandu a semnat decretul

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 17 octombrie, Decretul privind convocarea Parlamentului Republicii…

2 zile ago

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

3 zile ago

Guvernul care pleacă a făcut un ”cadou” pasagerilor. Din martie 2026 prețul biletelor de călătorie între localități și cele internaționale ar putea crește

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă metodologie de calcul pentru tarifele aplicate transportului rutier…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

5 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

o săptămână ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

o săptămână ago