Categories: EconomicSocialȘtiri

Un vameș și cinci brokeri sunt bănuiți de corupere pasivă

Un angajat al Postului vamal intern din cadrul Biroului vamal Chișinău şi cinci brokeri sunt bănuiți de corupere pasivă şi organizarea unei scheme de estorcare a banilor de la importatori, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție, în cadrul procesului penal s-a stabilit că pentru inițierea în regim de urgență a procedurilor de vămuire a mărfurilor plasate în regim de import se percepeau taxe de 200 – 500 de lei, pentru neefectuarea verificării fizice a mărfurilor importate – între 150 şi 500 de euro, iar pentru aplicarea unui tratament tarifar preferențial sau favorabil agenților economici, prin atribuirea unor poziții tarifare eronate la clasificarea mărfurilor declarate – până la 3000 de euro. Potrivit datelor anchetei, în majoritatea cazurilor, mijloacele bănești erau pretinse şi acceptate prin intermediul brokerilor vamali.

Marţi, 2 mai, CNA şi procurorii anticorupție au efectuat percheziții, au căutat documente şi obiecte ce au relevanță pentru cauza penală, înscrisuri de ciornă cu informații referitor la bunurile, favorurile, serviciile şi mijloacele financiare acordate sub forma taxei de „protecție” inspectorilor vamali etc.

Cei șase bănuiți sunt cercetați în stare de libertate. Pentru comiterea acestei infracţiuni legislaţia în vigoare prevede sancțiune cu până la zece ani de închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago