Categories: PoliticSocialȘtiri

Un tricolor de 100 de metri, pe străzile capitalei

Mai mulţi tineri din Asociaţia Obştească „Onoare Demnitate şi Patrie” au desfăşurat un drapel de 100 de metri în scuarul Europei din capitală. Organizatorii îşi propun prin această acţiune să educe tânăra generaţie în spiritul valorilor naţionale, transmite IPN.

Tinerii au mers într-un marş cu drapelul de stat pe mai multe străzi din capitală, până la strada pietonală. Co-preşedinta Asociaţiei ODIP, Corina Bezer, a declarat pentru IPN că lungimea acestui drapel va creşte cu fiecare an. „Scopul acestui eveniment este de a marca Ziua Naţională a Drapelului. Scopul nostru, de asemenea, este de a învăţa tânăra generaţie să respecte valorile naţionale pentru că, din păcate, observăm că există tendinţa să le uite. Noi vrem să le valorificăm şi să transmitem mesajul că tricolorul este valoarea noastră naţională, este ceea ce ne reprezintă pe noi ca popor”, a declarat Corina Bezer.

Co-preşedinta ODIP a menţionat că lungimea tricolorului nu a fost aleasă întâmplător. „În 2018 vom marca 100 de ani de la Marea Unire şi, de aceea, această cifră este mai aproape de sufletul nostru”, a menţionat Corina Bezer.

Un tricolor de 15 metri a fost arborat astăzi şi la Universitatea de Stat din Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago