Select your Top Menu from wp menus

Un tricolor de 100 de metri, pe străzile capitalei

Mai mulţi tineri din Asociaţia Obştească „Onoare Demnitate şi Patrie” au desfăşurat un drapel de 100 de metri în scuarul Europei din capitală. Organizatorii îşi propun prin această acţiune să educe tânăra generaţie în spiritul valorilor naţionale, transmite IPN.

Tinerii au mers într-un marş cu drapelul de stat pe mai multe străzi din capitală, până la strada pietonală. Co-preşedinta Asociaţiei ODIP, Corina Bezer, a declarat pentru IPN că lungimea acestui drapel va creşte cu fiecare an. „Scopul acestui eveniment este de a marca Ziua Naţională a Drapelului. Scopul nostru, de asemenea, este de a învăţa tânăra generaţie să respecte valorile naţionale pentru că, din păcate, observăm că există tendinţa să le uite. Noi vrem să le valorificăm şi să transmitem mesajul că tricolorul este valoarea noastră naţională, este ceea ce ne reprezintă pe noi ca popor”, a declarat Corina Bezer.

Co-preşedinta ODIP a menţionat că lungimea tricolorului nu a fost aleasă întâmplător. „În 2018 vom marca 100 de ani de la Marea Unire şi, de aceea, această cifră este mai aproape de sufletul nostru”, a menţionat Corina Bezer.

Un tricolor de 15 metri a fost arborat astăzi şi la Universitatea de Stat din Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-tricolor-de-100-de-metri-pe-strazile-capitalei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19