Categories: PoliticSocialȘtiri

Un tricolor de 100 de metri a fost întins de Ziua Unirii la Chișinău

Ziua Unirii a fost marcată cu adevărat special în acest an la Chișinău. Un tricolor imens de 100 de metri lungime a fost desfășurat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Astfel, unioniștii de la ODIP au sărbătorit 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

            Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat sute de oameni care simt românește și își doresc unirea cu România. Marșul a început la Academia de Științe a Moldovei, iar participanții au ajuns în Piața Marii Adunări Naționale, unde s-au ținut discursuri patriotice și a avut loc un concert. „Trăiască și-nflorească, Moldova, Ardealul și Țara Românească”, „Uniți sub tricolor”, „Unire”, „Refuz, rezist, sunt anti-socialist” sunt doar câteva din lozincile scandate de unioniști în timpul marșului.  „Indiferent de timpul posomorât de afară, oamenii au ieșit în stradă pentru a cere unirea Republicii Moldova cu România. Suntem siguri că așa cum unirea s-a realizat în 1918, ne vom reuni și noi în curând cu Patria-Mamă. Suntem români și punctum, iar acest lucru nu-l poate nega nimeni”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).

Ulterior, marșul a fost binecuvântat de un sobor de preoți de la Mitropolia Basarabiei. La eveniment au participat mai mulți lideri ale mai multor formațiuni politice, precum și oaspeți din România.

Totodată, la inițiativa ODIP și Congresului Profesorilor, luni, 27 martie, pe zeci de instituții de învățământ din Republica Moldova, vor fi arborate tricoloare de minim zece metri.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago