Select your Top Menu from wp menus

Un tanar A MURIT pentru că a vrut să-şi urmeze IDOLUL, traind ÎN SĂLBĂTICIE

David Austin şi-a găsit sfârşitul lângă o staţie de tren din Highland Perthshire, Corrour (Scoţia), informează Daily Mail.

Cadavrul său a fost descoperit de o persoană care lucra la calea ferată, în dimineaţa zilei de 31 decembrie 2011. Se presupune că Austin murise de câteva săptămâni în momentul în care a fost găsit.

David Austin şi-a anunţat familia că va petrece un an în sălbăticie în luna noiembrie a anului trecut, urmând exemplul lui Edward „Bear” Grylls, care a devenit faimos pentru supravieţuirea în locuri nepopulate.

Înainte de a pleca să-şi împlinească visul, Austin a urmat în ultimii ani cursuri de supravieţuire în sălbăticie. Familia şi prietenii l-au rugat să-şi reconsidere planurile, dar el nu le-a ascultat sfaturile.

„Sunt distrusă, nu pot să cred. Nu te aştepţi la aşa ceva şi nu ştiu cum o să fac faţă. Sunt prea devastată ca să vorbesc despre asta. Nu ştiu dacă voi dori vreodată să vorbesc despre asta”, a declarat mama aventurierului.

Poliţia a investigat cazul, aflând ce drumuri a făcut Austin înainte de a nu mai lua contact cu nimeni. După ce a plecat din Derby, el ar fi ajuns la Glasgow, şi de acolo în Corrour. Se presupune că şi-a petrecut aniversarea vârstei de 29 de ani de unul singur, în ziua de 3 decembrie, atunci când vremea a fost foarte rea. Din cauza zăpezii abundente, Austin a avut probleme în momentul în care s-a îndreptat spre următoarea staţie de tren, Rannoch.

„Nu a stat aici. Mi-a spus că va campa în pădure, în partea de nord a lacului în acel weekend, apoi s-a uitat puţin la hostel”, a mărturisit un angajat al unui hostel din Rannoch Moor.

Instructorul unei şcoli de supravieţuire, Ian Moran, a susţinut că este foarte puţin probabil ca cineva să supravieţuiască zăpezilor din Highland în aer liber. „Personal, am patru priorităţi când e vorba de supravieţuire – foc, adăpost, apă şi hrană”, a declarat el.

Bear Grylls, celebrul aventurier britanic, a cărui poveste l-a îndemnat pe Austin să ia drumul sălbăticiei, a realizat numeroase emisiuni TV în care arată cum poţi supravieţui în locuri nepopulate şi sălbatice. La doar 23 de ani, a escaladat muntele Everest. Britanicul a filmat şi la noi în ţară o emisiune, „Tehnici esenţiale de supravieţuire”.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-tanar-a-murit-pentru-ca-a-vrut-sa-si-urmeze-idolul-traind-in-salbaticie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19