Colaboratorii postului vamal Aeroport în conlucrare cu angajații Poliţiei de Frontieră au curmat o tentativă de scoatere ilicită a peste 14 mii ţigarete cu timbre de acciz a Republicii Moldova, care erau predestinate spre comercializare pe piaţa neagră din Europa.
În baza unor indicatori de risc precum şi în baza unui control mai riguros, de către colaboratorii vamali au fost depistate în bagajele unui tânăr , în vârstă de 24 de ani, peste 14 mii de ţigarete de marca „Winston Blue”, din ele declarate parţial doar două blocuri de ţigări.
Astfel, declarând doar câteva zeci de ţigarete, tânărul era convins că nu va fi bănuit şi a camuflat ţigările printre lucrurile personale. Însă , colaboratorii vamali s-au dovedit a fi mai precauţi şi profesionişti în activitatea sa.
Mai mult, potrivit explicaţiilor acestuia, în urma comercializării produselor de tutungerie pe piaţa neagră din Londra, moldoveanul avea să obţină un profit de până la 2500 de euro.
Pe acest caz, de către colaboratorii postului vamal Aeroport a fost întocmit un proces-verbal, în conformitate cu art.287 alin. 10-Cod Contravenţion