Trei persoane, printre care un student şi un fost polițist, au fost reținute într-un dosar de trafic de influență. Cei trei sunt bănuiți că ar fi extorcat de la ruda unui inculpat 20 de mii de euro pentru a-l scăpa de dosar penal, ultimul fiind cercetat pentru trafic de heroină.
Potrivit unui comunicat de presă remis de CNA, bănuiții l-au făcut pe denunțător să creadă au relații amicale cu persoane influente din justiție şi că îi pot soluționa problema. În realitate, aceștia au aplicat o schemă clasică de înșelăciune, reușind să obțină suma estorcată.
Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influență, însă procurorii ar putea încadra faptele bănuiților în escrocherie. În prezent, cei trei sunt reținuți pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA, transmite IPN.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…