Un cetăţean sirian a fost traficat în Republica Moldova de un libanez pentru a fi impus să muncească la o fermă de vite.
Procurorii îl învinuiesc pe un cetăţean al Libanului că, în 2011 a recrutat un sirian, căruia i-a promis că îl va angaja în Republica Moldova în calitate de manager la o fermă de animale cu un salariu de 1000 dolari SUA.
Inculpatul a organizat transportarea victimei din Siria, iar ajuns în R.M. acesta a fost supus la munci fizice grele fără a fi remunerat după cum i s-a promis iniţial. Astfel, prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice, victima a fost impusă să lucreze la două ferme de vite din raioanele Cahul şi Floreşti până în mai 2013.
De menţionat, că angajatorul a folosit un contract de muncă fals, în baza căruia victimei i-a fost prelungit permisul de şedere pe teritoriul statului nostru.
Procurorii în comun cu ofiţerii din cadrul Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI al IGP al MAI au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată.
Dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate, învinuitul riscă o pedeapsă de până la 15 ani de detenţie
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…