Select your Top Menu from wp menus

Un sfert din respondenți cred că în instituția în care muncesc există corupție, TI-Moldova

Circa un sfert (24,6%) din respondenții unui sondaj realizat de Transparency International-Moldova consideră că în instituția în care activează există corupție. Ceva mai mult de un sfert (27,2%) au răspuns negativ şi aproape jumătate (48,2) s-au eschivat de a răspunde la întrebare. Printre cei care au răspuns pozitiv la această întrebare, cea mai multă corupție este percepută de colaboratorii Serviciului Vamal (48%), ai Poliției de Frontieră (45,8%) și Ministerului Afacerilor Interne (29,3%).

Datele au fost colectate pe parcursul lunii octombrie, la sondaj participând peste 600 de respondenți din 13 autorități publice centrale și entități din subordinea acestora, cu risc sporit de corupție. Scopul sondajului a fost de a analiza percepția internă a funcționarilor privind climatul de activitate în aceste instituții și calitatea politicilor anticorupție aplicate.

Într-o conferință de presă la IPN, Ianina Spinei, expert TI-Moldova, a menționat că, în pofida instruirilor anticorupție la care au participat circa 60% din respondenți și în pofida autoevaluării înalte a acestora, nivelul de cunoaștere a cadrului legal lasă mult de dorit. Respondenții nu înțeleg suficient noțiuni importante pentru identificarea şi declararea conflictelor de interese, nu cunosc care este răspunderea pentru încălcarea legislației. În acest sens, este necesară o familiarizare continuă a funcționarilor publici cu prevederile cadrului legal anticorupție, menționează Ianina Spinei.

Chiar dacă în practică situațiile de conflicte de interese se întâmplă relativ des, mai puțin de 2% din respondenți au remarcat că s-au aflat în atare situații în ultimii doi ani, îngrijorător fiind că unii dintre ei susțin că nu le-au declarat. Deși legislația obligă funcționarii publici să denunțe cazurile de corupție și alte abuzuri la conducătorul entității publice sau la autoritatea abilitată, o parte considerabilă din respondenți, circa 27%, din start nu sunt dispuși să o facă pe motive de securitate personală și neîncredere în persoanele sau organele abilitate.

„Chestionarul a fost unul anonim și de aceea noi sperăm că ei au fost foarte sinceri și nu au fost atât de multe temeri că ei vor fi persecutați sau vor fi urmăriți”, a menționat Lilia Carasciuc, directoarea executivă Transparency International Moldova.

Rezultatele cercetării arată că funcționarii publici conștientizează necesitatea instruirii continue, solicitând instruiri la subiecte precum modificările cadrului legal în domeniul de activitate, integritatea, limbi străine, protecția datelor cu caracter personal etc. Respondenții au venit cu o serie de propuneri de îmbunătățire a climatului de lucru, remarcând de regulă, majorarea salariilor, îmbunătățirea comunicării. Aceștia își doresc ca șeful să fie lider, nu „начальник”. De asemenea, funcționarii mai menționează că-și doresc repartizarea clară a sarcinilor, conform atribuțiilor, eliminarea corupției și a politizării etc.

Cât privește salariile, respondenții ar dori pentru funcționarii de rând un salariu de 1,7 ori mai mare decât salariul mediu în sectorul public. Salariul unui șef de direcție să fie de 2,3 ori mai mare. Iar pentru un ministru sau director de agenție – un salariu de 3,3 ori mai mare decât cel mediu în sectorul public.

Raportul a fost elaborat de Transparency International – Moldova în cadrul proiectului „Monitorizarea politicilor anticorupție în autoritățile publice centrale”, cu suportul National Endowment for Democracy. Rezultatele sondajelor vor prezentate Cancelariei de Stat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-sfert-din-respondenti-cred-ca-in-institutia-in-care-muncesc-exista-coruptie-ti-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19