Categories: SocialȘtiri

Un şef de secţie din cadrul IGP, trimis în judecată pentru trei capete de acuzare

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a unui şef de secţie din cadrul Direcţiei operațiuni speciale a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP. Procurorii au reţinut în acţiunile acestuia trei capete de cauzare, printre care: punerea ilegală în circulaţie a drogurilor în proporţii deosebit de mari, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi păstrarea ilegală a armelor de foc.

În concret, potrivit actului de inculpare, în intervalul lunilor decembrie 2016 – ianuarie 2017, inculpatul şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, prin păstrarea şi înstrăinarea pe teritoriul capitalei a peste 382 grame de haşiş şi marijuană contra sumei de 680 euro. De asemenea, în cadrul percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia, a fost depistat şi ridicat un automat Kalashnikov funcţional. De notat că, legislaţia interzice procurarea, deţinerea, folosirea şi portul de către persoane fizice şi juridice, a armelor de foc automate, cu excepţia organelor cu competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice. Cu toate acestea, poliţistul nu a predat benevol pistolul mitralieră organilor competente ci l-a păstrat la domiciliu.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, procurorii au dispus ridicarea şi sechestrarea automobilului de model ”Volkswagen Cady”, utilizat de către inculpat în procesul comercializării drogurilor.

Din momentul reţinerii pînă în prezent, inculpatul se află în arest preventiv, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă pînă la 15 ani închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago