Select your Top Menu from wp menus

Un şef de la Agenţia pentru protecţia consumatorilor învinuit de corupere pasivă

Şeful Direcţiei protecţie a consumatorilor din mun. Bălţi va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de corupere pasivă.

Potrivit Serviciul de presă al Procuraturii Generale, procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza în judecată.

Potrivit Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie, începînd cu luna martie 2013, inculpatul a pretins prin extorcare de la un petiţionar 300 euro pentru îndeplinirea acţiunilor în exercitarea funcţiei sale.

În fapt, petiţionarul, care este director al unei firme, solicita interzicerea plasării pe piaţă şi comercializării a 100 loturi de produse nealimentare a altui SRL din Bălţi în lipsa certificatelor de conformitate şi marcarea necorespunzătoare a produselor respective, ce contravine prevederilor Legii privind protecţia consumatorilor.

Şeful de Direcţie a fost prins în biroul de serviciu, imediat după primirea banilor.

La demersul procurorilor, acesta a fost suspendat provizoriu din funcţie.

În cazul în care va fi recunoscut vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-sef-de-la-agentia-pentru-protectia-consumatorilor-invinuit-de-corupere-pasiva/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19