Partea moldovenească şi cea transnistreană din Comisia Unificată de Control au intrat din nou în conflict. De această dată confruntarea a fost cauzată de alegerile parlamentare programate pentru 30 noiembrie. Joi,27 noiembrie în cadrul şedinţei CUC reprezentanţii părţii transnistrene au emis o declaraţie prin care în termeni duri, au crticat intenţia Chişinăului de a organiza procesul de vot în cele doupă penitenciare din Bender. Transnistrenii califică această decizie drept aleasă cu bună-ştiinţă pentru a tensiona situaţia în Zona de Securitate. Delegaţia moldovenească în CUC califică însă poziţia transnistrenilor drept una provocatoare şi nu întrezăreşte motive pentru a nu organiza deplasarea urnelor mobile la cele două penitenciare. Newsmaker scrie că deoarece părţile nu au ajuns la compromis, un scandal în ziua alegerilor este practic garantat.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…