Select your Top Menu from wp menus

Un proxenet riscă 10 ani de închisoare

Organizatorul unui grup criminal care îndemna tinere la practicarea prostituţiei în România este cercetat penal şi învinuit de comiterea proxenetismului.

Potrivit secţiei combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale, în prima jumătate a anului trecut, inculpatul împreună cu un complice din Republica Moldova şi cîţiva cetăţeni ai României, au recrutat două tinere pentru practicarea prostituţiei în or. Timişoara, România. Fetele erau asigurate de inculpaţi că vor fi remunerate cu un salariu bun, aceştia urmînd să le găsească clienţi, iar din suma cîştigată, jumătate urma să le revină inculpaţilor. Ajunse la locul destinaţiei, tinerele nu au reuşit să practice prostituţia deoarece au fugit.

Actualmente, doi dintre inculpaţi, cetăţeni ai Republicii Moldova, se află în stare de arest, iar procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat dosarul Judecătoriei sect. Centru pentru examinare în fond. Pentru cele incriminate, inculpaţii riscă o pedeapsă de pînă la 10 ani de închisoare.

În privinţa celorlalţi complici, cetăţeni ai României, urmărirea penală este efectuată de autorităţile române.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-proxenet-risca-10-ani-de-inchisoare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19