Un procuror din Ceadîr-Lunga, împreună cu un avocat sunt bănuiţi de comiterea actelor de corupţie.
În luna iulie, Procurorul General a dispus pornirea unei cauze penale şi în baza materialelor acumulate de anchetă, procurorul ar fi pretins 24 mii de euro de la trei persoane condamnate condiţionat pentru o infracţiune gravă. În schimbul acestei sume, procurorul se angaja să nu conteste sentinţa în instanţa superioară. Banii urmau să ajungă la procuror prin intermediul avocatului unuia dintre condamnaţi.
Astăzi, procurorul împreună cu avocatul au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore de procurorii anticorupție, în scurt timp urmând să le fie înaintată învinuirea.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…