Select your Top Menu from wp menus

Un popas american în PMAN, Chișinău, 8 mai 2016

Photo Credit To retele sociale

Cu ocazia comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, Ministerul moldovean al Apărării a expus în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală unităţi de tehnică militară.
La eveniment, anunţă un comunicat al instituţiei, vor fi prezenţi şi militarii Regimentului 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii, care participă la exerciţiul moldo-româno-american Dragon Pioneer 2016.

Anterior, ministrul Apărării Anatol Şalaru anunţase că expoziţia va avea loc pe 9 mai, provocând astfel o serie de critici din partea opoziţiei.

Liderul socialiștilor Igor Dodon avertizase că „mii de oameni” vor protesta la 9 mai împotriva prezenței militarilor americani în PMAN, iar liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, într-o scrisoare adresată ambasadorului Statelor Unite, a spus că sosirea de trupe și tehnică americane la exercițiul comun cu trupele moldovene este „o mare greșeală”.

Opoziţia socialistă din Republica Moldova a criticat prezenţa militarilor şi a tehnicii americane la expoziţia din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

„Autorităţile şi complicii lor au înţeles că în Ziua Victoriei – 9 mai, sînt mult mai puţine şanse de a intra cu tehnica militară în PMAN, de aceea au decis să intre cu o zi înainte, la ora 5 dimineaţa, folosindu-se de momentul cînd majoritatea cetăţenilor ţării, sînt alături de rude şi persoane apropiate pentru a-i pomeni pe cei morți”, se spune într-un comunicat PSRM remis presei.

Amintim că până pe 20 mai, la Batalionul de Geniu de la Negreşti, Străşeni, se desfăşoară exerciţiul militar moldo-româno-american „Dragon Pioneer 2016”. Ministerul Apărării anunţase anterior că exerciţiul include activităţi de pregătire a efectivului medical, mentenanţă şi operaţiuni geniste.