Un nou video de la Șor: “Nu aveţi dreptul să atingeţi oamenii mei!”

Liderul partidului ce îi poartă numele, deputatu Ilan Șor, care este dat în căutare internaţională, a reapărut marţi cu un video pe Facebook, în care susţine că colegele sale Marina Tauber şi Reghina Apostolova sunt nevinovate, iar reţinerea lor este ilegală. Șor l-a învinuit pe preşedintele Igor Dodon, liderul neformal al PSRM, de faptul că le ordonează procurorilor să îi atace pe oamenii lui. Șor a spus că a făcut deja declaraţii că “toţi aceşti oameni” au acţionat la rugămintea sa, pentru că el vroia să “salveze banca”.

Marina Tauber si Reghina Apostolova au fost reţinute luni, pentru 72 de ore, dupa ce le-a fost ridicată imunitatea parlamentară, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu. Acestea au fost audiate la CNA, iar la domiciliile lor şi ale altor peste 20 de persoane, luni şi marţi, au avut loc percheziţii. Printre persoanele reţinute şi audiate marţi s-a aflat şi un alt apropiat al lui Șor – directorul general al Sputnik Moldova, Vladimir Novosadiuc. La fel ca in cazul celor două deputate, numele lui Novosadiuc figurează în  raportul Kroll, privind frauda bancară.

Vladimir Novosadiuc și soția sa Rita Țvik au fost membri ai Consiliului de administrare al Băncii Sociale, care a aparținut lui Ilan Șor şi au deținut acțiuni și într-o altă bancă a lui Șor – Unibank. In prezent, Rita Țvik detine 100% din acțiunile celor două posturi de televiziune afiliate lui Șor – Orhei TV și Televiziunea Centrală.

Ilan Șor s-ar afla de mai bine de 3 luni în Israel, unde a ajuns traversând ilegal frontiera R.Moldova. Din acest motiv şi-a adăugat la activ încă un dosar penal, în afară de precedentele, legate de “furtul miliardului”.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago