Select your Top Menu from wp menus

Un nou RECORD la votarea deciziilor. De astă dată, în CO Orhei

Consilierii orăşeneşti care s-au întrunit în după amiaza zilei de astăzi în şedinţă , au fost foarte operativi, reuşind să aprobe 17 decizii în decurs de aproximativ o oră. Cu mai puţin de 4 minute per chestiune, edilii orăşeneşti s-au dovedit a fi chiar mai harnici decât colegii lor din Consiliul raional Orhei care, în ultima şedinţă,  au cheltuit în jur de 5 minute pe o decizie aprobată.

Operativitatea consilierilor orăşeneşti nu a suferit nici din cauza unor chestiuni destul de serioase. Cum ar fi cea introdusa pe ordinea de zi în chiar startul şedinţei, la propunerea consilierului din fracţiunea majoritară, Ion Golban. Asupra aprobării inamânabile a deciziei ” Cu privire la formarea prin separare a bunului imobil, instituirea servituţii şi acceptarea institutuirii zonei economice libere” a insistat şi preşedintele şedinţei, Evgheni Pisov, care a spus că astfel vor fi înlăturate unele carente dintr-o decizie similară, aprobată anterior .

Majoritatea deciziilor au fost votate rapid, fără întrebări şi polemici. În acest ritm alert au fost parcurse chestiunile privind executarea bugetului pe 9 luni, alocarea  ajutoarelor materiale, abrogarea şi modificarea unor decizii ş.a.

Unele discuţii au apărut în legătură cu proiectul de decizie prin care se propunea ca bisericile din subordinea Mitropoliei Moldovei de la Orhei să achite pentru serviciile de apă şi canalizare acelaşi tarif ca şi persoanele fizice şi în legătură cu un litigiu dintre administraţia locală şi o întreprindere individuală.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-nou-record-la-votarea-deciziilor-de-asta-data-in-co-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19