Un nou protest de amploare programat pe 7 iunie! Iată principalele obiective

Platforma Civică Demnitate și Adevăr a reiterat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, despre organizarea la 7 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale, a unei noi manifestații de protest împotriva guvernării corupte.

„Este foarte important ca cetățenii să-și ia soarta în propriile mâini, să iasă în piață, cât mai mulți, pentru a demonstra că suntem o forță. Prin mobilizare, cetățenii își vor demonstra forța și disprețul pe care-l simt față de actuala guvernare” a declarat analistul politici Igor Boțan.

Protestul,care va începe la ora 12:00, în centrul capitalei va fi unul paşnic iar în cadrul acestuia vor fi abordate mai multe subiecte , printre care:

– Demascarea întregii clase politice, care a participat, direct sau indirect, la furtul miliardului, denumit „jaful secolului”;

– Cererea, în forma ultimului avertisment, de demisie a principalilor factori de decizie, care au asistat sau favorizat beneficiarii jafului, şi anume Procurorul General, Guvernatorul Băncii Naţionale, şeful CNA;

– Tragerea la raspundere penală a tuturor celor care nemijlocit au semnat documentele ce au condus la devalizarea celor trei bănci;

– Constituirea consiliilor civice locale de către susţinătorii şi simpatizanţii Platformei DA, ca structuri informale asociate, care împărtăşesc valorile Manifestului Platformei DA din 24 februarie 2015;

– Aprobarea Rezoluţiei cu privire la alegerile locale din 14 iunie, care va conţine recomandări privind opţiunile alegătorilor.

“De la protestul din 3 mai, instituţiile captive nu au făcut nimic, decât să mimeze nişte încercări de a vorbi despre miliardele furate. Aţi văzut acest show ambulant cu Shor care, în loc să stea pe banca acuzaţilor, candidează pentru primăria Orhei. La ora actuală nimic nu există mai important decât această presiune pe care vrem să o punem pe clanurile oligarhice, care trebuie să plece”, a menţionat membrul Platformei DA Vasile Năstase.

Membrii Platformei au avut şi un mesaj aparte pentru tineri, care sunt îndemnaţi să iasă la protestul din 7 iunie. “Tot mai mulţi tineri preferă să plece decât să lupte, dar după protestul din 3 mai mulţi dintre ei se întorc”, a accentuat reprezentantul Platformei DA, Dinu Plângău.

Manifestația din centrul Chișinăului organizată de către Platforma DA este autorizată de Primăria Chișinău.

sursa: moldova.org

RadioOrhei

Recent Posts

Și în preajma alegerilor din toamna curentă, numărul alegătorilor din raionul Orhei îl depășește pe cel al populației cu reședința obișnuită

Numărul alegătorilor din raionul Orhei în continuare îl depășește pe cel al populației cu reședința…

5 ore ago

O aleasă a PAS nu mai vrea să fie consilieră la Ciocîlteni, Orhei

O consilieră aleasă pe lisa PAS în consiliul comuncal Ciocîlteni, a renunțat la mandatul său.Comisia…

o zi ago

Transportatorii nu renunță la proteste, deși au purtat discuții cu vicepremierul Bolea: „Nu mai credem în promisiuni”

Transportatorii auto anunță că nu renunță la protestele din centrul Chișinăului, programate pentru data de…

o zi ago

În 5 localități din raionul Orhei, săptămâna curentă se organizează examinări radiodiagnostice gratuite a cutiei toracice

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele…

3 zile ago

Mitropolia Moldovei este în luptă pentru fosta tipografie din or.Orhei

Judecătoria Orhei a publicat zilele trecute o încheiere pe marginea cererii prin  care Mitropolia Moldovei…

o săptămână ago