Veteranii de război au început un nou protest în centrul Chișinăului. Ei cer demisia actualei guvernării și scandează lozinci anti Dodon.
Ei sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile admit instalarea posturilor ilegale de către regimul separatist de la Tiraspol în zona de securitate. Totodată, veteranii cer condiții sociale mai bune pentru cei care au luptat în diferite războaie.
Un protest similar care a avut loc joi, 16 iulie, s-a încheiat cu altercații între veterani și poliție. Forțele de ordine au aplicat forța fizică asupra unor protestatari.
Ministerul de Interne a avertizat în ajun că ar putea sista sau întrerupe forțat protestul dacă vor fi admise violențe.
Amintim că regimul separatist de la Tiraspol, doar în ultimele luni, a instalat cel puțin 37 de noi posturi de control ilegale, sub pretextul pandemiei de coronavirus.
sursa: radiochisinau.md