Select your Top Menu from wp menus

Un nou lot de vaccinuri donat de România a ajuns la Chişinău

Un nou lot de 100.800 de doze de vaccin anti-COVID produs de compania Astra Zeneca a ajuns astăzi din România în Republica Moldova. Donația este oferită cu titlu gratuit şi suplimentează pachetul de sprijin anunțat de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul vizitei de lucru din luna decembrie 2020 la Chișinău, transmite MOLDPRES.

Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar suplimentar celor 204.000 de vaccinuri livrate deja Chișinăului, iar dozele de vaccin sunt destinate Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova și fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România. 

„România a fost și este mereu alături de cetățenii Republicii Moldova, acordând ajutor de fiecare dată, la nevoie, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, indică un comunicat al Ambasadei României la Chişinău.

Cu acest prilej, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a îndemnat încă o dată toți cetățenii să se vaccineze pentru a proteja viața și sănătatea noastră, și pentru a reveni cât mai curând la normalitate. „Acum avem suficiente doze ca să vaccinăm cât mai mulți cetățeni într-o perioadă cât mai scurtă. Mulțumim, România! Mulțumim, domnule președinte Klaus Iohannis, domnule prim-ministru Florin Cîțu!”, a menționat în mesajul său Maia Sandu.

În sprijinul Republicii Moldova au fost livrate de România până acum patru tranșe de vaccinuri anti-COVID: la 27 februarie – 21.600 de doze; la 27 martie – 50.400; la 17 aprilie – 132.000 și la 7 mai – 100.800 de doze, în total 304.800. Transportul donației de vaccinuri din partea României este asigurat prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene și este parte a inițiativei ”Echipa Europa”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-nou-lot-de-vaccinuri-donat-de-romania-a-ajuns-la-chisinau/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19