Un incident “aerian” a avut loc în prima jumătate a zilei de astazi la liceul “Lomonosov” din Orhei. Din cauza unui spray pulverizat în blocul de învăţământ, elevii şi cadrel didactice au fost evacuate, iar orele anulate. Poliţia cercetează cazul.
Potrivit oamenilor legii, informaţia despre incident a devenit cunoscută în jurul orei 11. Administraţia liceului Mihailo Lomonosov a comunicat că din motive necunoscute elevii şi pedagogii care se află în sălile de clasă şi pe holul etajului întâi al blocului de învăţământ au greutăţi de respiraţie şi tuse puternică. Intuind că ceva e în neregulă cu aerul, toţi au fost evacuaţi în curtea şcolii, iar orele următoare suspendate.
Angajaţii Direcției Situații Excepționale Orhei, care au venit la faţa locului, au declarat că în liceu a fost pulverizat un spay care irită căile respiratorii și provoacă tuse, dar că după aerisire pericol nu mai exista.
Conducerea liceului admite ca incidentul a fost pus la cale de cineva din elevi şi a hotărât să întocmească o listă a celor care au lipsit de la ore atât motivat, cât și nemotivat. După aceasta, organele competente vor aplica procedurile legale necesare.
De notat că recent un caz asemănător a avut loc şi la liceul „Alecu Russo” din Orhei, dar poliţia nici nu a fost anunţată despre aceasta, după cum susţine purtătoarea de cuvânt a IP Orhei, Diana Maxim.
În legătură cu înteţirea incidenelor de acest fel, care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea multor persoane, poliţia atrage atenţia că spray-urile lacrimogene sau paralizante deţinute ca mijloace de autoapare, trebuiesc păstrate în locuri inaccesibile copiilor, cel mai bine – în seifuri.
COMUNICAT al IP Orhei:
De la Liceul Teoretic ”Mihail Lomonosov” Orhei, la data de 22.10.2015 către orele 11.10 a parvenit o comunicare telefonică în Serviciul de gardă al IP Orhei, precum că în holul etajului întîi al blocului de învățămînt al liceului și în clase, se simnte ceva în aer în urma căruia sînt provoacate tuse, respirația devine mai deficilă la copii. La locul incidentului s-a constatat, că în încăpere întradevăr e greu de respirat, copii au fost evacuați din bloc, în curtea școlii. A fost solicitată intervenția Direcției Situații Excepționale Orhei, care au declarat că substanța dată a fost pulverizată în aer dintr-un sprey, care irită căile respiratorii și provoacă tuse, dar la moment nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea copiilor sau celor maturi. Printr-o decizie a Direcției de Învățămînt Orhei, orele de studiu pentru restul zilei au fost anulate.
Conducerea Liceului v-a întocmi o listă a elevilor ce au lipsit de la ore atît motivat cît și nemotivat, după care organele competente vor aplica procedurile legale necesare.
ÎN ATENȚIA PĂRINȚILOR:
INSTECTORATUL DE POLIȚIE ORHEI SOLICITĂ PĂRINȚILOR CE AU ÎN POSESIE SPREY LACRIMOCEN, PISTOL CU GAZE LACRIMOGENE SAU SPREY-URI PARALIZANTE PENTRU AUTOAPĂRARE, SĂ FIE PĂSTRATE LA LOCURI FERITE DE COPII SAU ÎN SAFEURI FĂRĂ ACCES PENTRU EI.
STIMAȚI ELEVI!!
PULVERIZAREA GAZELOR LACRIMOGENE SAU PARALIZANTE ÎN ÎNCĂPERI, POATE SĂ PUNĂ ÎN PERIOCOL ATÎT VIAȚA ȘI SĂNĂTATEA VOASTRĂ CÎT ȘI CELOR CE VĂ ÎNCOJOARĂ. EVITAȚI CONTACTUL CU ASTFEL DE OBIECTE.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…